altă muzică

Tot mai des mă trag unii de mânecă, atunci când îmi ascult artiştii preferaţi în boxe, cu remarci de genu: “altă muzică n-ai?”.
În general sunt oameni ce abia înţeleg 1,5% din limba engleză şi posedă o cultură muzicală precară, ce se rezumă la hiturile radioului (alors on dans şi 7 de ooh, ai lui Alex). Poi şi atunci cum vine… “altă muzică n-ai?”. Tocmai ce ascult eu, e altă muzică. Ascult fără reţineri şi înţeleg absolut orice gen muzical, de la hip hop la funk, soul, jazz, classic, trip-hop, chill out, reggae, rock, punk, hardcore, tech-minimal, electronică, DnB etc.
Şi spre deosebire de alţii, chiar ascult ce au de spus artiştii.
N-am intenţia să par răutăcios, dar cine o fi în această ecuaţie… ăla redus la trei lulele, trei surcele stereotipice?
Înţeleg că mărşăluiţi în turmă, sunteţi numeroşi… vă încurajaţi şi vă daţi dreptate reciproc. Dar mai uşor cu aroganţa asta ce se vrea subtilă. Chiar nu-şi are rostul! Mai ales atunci când realizaţi că percepţia voastră stă blocată din pricina unei bariere, ce vă limitează aria plăcerilor auditive, la fredonarea unor refrene de căcat.